Atracțiile turistice din județul Gorj au început să fie tot mai cunoscute și peste granițe. Din dorința de a plasa județul pe harta destinațiilor internaționale, mai mulți cabanieri din Rânca au participat, pe cont propriu, la târguri de turism organizate în diferite țări. Inițiativa lor urmărește consolidarea colaborării cu agențiile de turism pentru crearea unor pachete atractive dedicate turiștilor străini interesați să descopere stațiunea Rânca și împrejurimile Gorjului.
După un sezon estival sub așteptări, proprietarii de pensiuni din Rânca se pregătesc acum să primească turiștii dornici de peisaje montane spectaculoase. La altitudini de peste 1.700 de metri, primul strat de zăpadă al sezonului s-a așternut deja.
„Avem turiști care vin special pentru Transalpina, alții care vor să trăiască experiențele enduro sau evenimentele tradiționale legate de transhumanță, precum festivalurile de urcat și coborât oi la munte”, a declarat Adina Seliște, cabanieră din Rânca.
Pentru a atrage vizitatori străini, cabanierii au promovat stațiunea la târgurile de turism din Rimini (Italia), Barcelona (Spania) și Varșovia (Polonia). „Este foarte important să fim prezenți. Fără publicitate nu putem face nimic”, a adăugat Adina Seliște.
Eforturile lor au dat roade: mai multe agenții de turism internaționale au anunțat că vor include pachete turistice în Rânca în ofertele lor, după ce au fost invitate să descopere zona. Oaspeții au fost întâmpinați cu spectacole folclorice, muzică la fluier și preparate tradiționale.
„Vom sprijini crearea și promovarea acestor pachete. Am descoperit o zonă deosebită și oameni pasionați, care își doresc cu adevărat să valorifice frumusețile și tradițiile locului”, a spus Dana Rentea, reprezentantă a unei agenții de turism.
În cadrul campaniei „O țară în vacanță”, reporterii Observator au vizitat mai multe stațiuni uitate, cândva faimoase, dar care astăzi suferă din cauza lipsei promovării. Ministrul Turismului, Radu Miruță, a recunoscut lipsa unei direcții clare:
„Dacă e să fim sinceri, România nu are nicio strategie pentru turism. Știu că e nevoie de mai mult, dar trebuie să recunoaștem unde suntem acum – la minus infinit.”
În așteptarea unei strategii naționale, cabanierii din Rânca continuă să acționeze pe cont propriu. Rezervările pentru sărbătorile de iarnă au început deja, iar o noapte de cazare în perioada Crăciunului costă între 200 și 500 de lei de persoană.

