Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, i-a demis din funcție pe inspectorul școlar general Mihai Istrate și adjunctele sale, Adriana-Cristina Rădoi și Antonela Adriana Țuhașu, de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj, potrivit surselor Edupedu.ro. Decizia a fost luată în urma unui control realizat în perioada 18-25 martie 2025 de către Corpul de Control al Ministerului Educației și Cercetării.
Controlul a fost făcut la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj și la Liceul Tehnologic Motru din municipiul Motru.
- Informația a fost publicată și pe Facebook, de jurnalistul Narcis Daju de la Ziarul Frontul, care a făcut public și raportul corpului de control. Pe documente apar antetul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) și al Corpului de Control. Edupedu.ro a solicitat detalii de la MEC și vom reveni cu acestea când le vom primi.
În documentele consultate de Edupedu.ro, Corpul de Control invocă nerespectarea articolului 3 din Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea inspectoratelor școlare (OMECTS nr. 5530/2011), în mai multe litere: a), b), c), d), g), k), l), m). Aceste prevederi se referă la obligații legale privind buna gestionare a resurselor umane și respectarea cadrului legal instituțional.
Potrivit raportului emis de Ministerul Educației pe 15 iulie 2025, instituția îi eliberează din funcție pe:
- Mihai Istrate – inspector școlar general din aprilie 2024, vicepreședinte al PSD Gorj și fost subprefect de Gorj, care a înlocuit-o pe Marcela Mrejeru
- Adriana Rădoi – inspector școlar general adjunct
- Antonela Țuhașu – inspector școlar general adjunct.
Ce nereguli au fost descoperite
Printre neregulile descoperite se află componența marcată de incompatibilități a Consiliului de Administrație de la Liceul Tehnologic Motru, în care se regăsesc profesori membri ai acelorași familii, fapt ce poate influența votul în CA și să nu asigure un climat imparțial, potrivit raportului corpului de control al MEC.
Alte nereguli mai sunt și la:
- neplata din 2020 a burselor profesionale pentru elevii de la Liceul Tehnologic Motru
- comercializarea unor produse alimentare nerecomandate elevilor în curtea acestui liceu
- faptul că Liceul Tehnologic Motru nu a înștiințat o profesoară că are dreptul să participe la etapa de mobilitate pentru profesorii care nu au normă completă
- siguranța elevilor și profesorilor la LTM
- numărul mare de absențe al elevilor de la LTM
- absența angajaților de la secretariatul LTM pe perioada controlului MEC
- implementarea superficială a recomandărilor din rapoartele de control făcute asupra neregulilor anterior descoperite la LTM, inclusiv tergiversarea și nepunerea în aplicare de către contabila șefă a LTM a măsurilor din rapoarte
Sursa : edupedu.ro

