În această după-amiază, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că, pe strada Calea București, s-a produs un eveniment rutier cu victime.
La faţa locului s-au deplasat polițiștii rutieri, ocazie cu care a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Prigoria, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea București, din direcția Drăgoieni către Târgu-Jiu, ar fi schimbat banda de deplasare și a acroșat un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Novaci, care se deplasa în aceeași direcție, ulterior acesta fiind proiectat, în alte 2 autoturisme parcate pe marginea străzii și într-o țeavă de gaze din dreptul unui imobil.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 19 ani, care a fost transportat, cu ambulanța, la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

