7.4 C
Județul Gorj
joi, 5 martie 2026

Recunoștință profundă pentru echipa Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu

Mulțumirile primite din partea pacienților reprezintă una dintre cele mai sincere și valoroase forme de apreciere pentru cadrele medicale. O pacientă care a fost internată în Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a dorit să transmită public un mesaj emoționant de recunoștință față de echipa care a îngrijit-o cu profesionalism, empatie și devotament în momente dificile din viața sa. Gestul său subliniază importanța umană a actului medical și valoarea încrederii în sistemul de sănătate local.

O pacientă care a fost internată mai multă vreme în Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a transmis întregului personal medical un frumos mesaj de mulțumire.

„Mă numesc N.T. și îndrept aceste gânduri de mulțumire, recunoștință și apreciere echipei medicale a UAVCA (medici, asistente și infirmiere) din cadrul Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, unde am fost internată în urma unui hematom cerebelos. Cu toate că, inițial, s-a pus problema transferului meu într-un centru universitar, am refuzat, acordându-le toată încrederea mea medicilor de la Târgu-Jiu și nu am regretat nicio clipă. În acele momente grele, am avut parte de o îngrijire excepțională, într-o secție amenajată la standarde europene și m-am bucurat de toată atenția și empatia personalului medical de aici.
În mod special vreau să mulțumesc doamnelor Dr. Cristina Căliman, Dr. Manuela Țirei și dnei. As. Maria Blaj Arsenie pentru bunătatea și cuvintele de încurajare pe care mi le-au adresat atât mie ca pacient al dumnealor, cât și familiei mele.

Știu că munca dumneavoastră este solicitantă și plină de provocări, dar dedicarea pe care mi-ați arătat-o în acele momente a făcut ca recuperarea mea să fie una mai ușoară.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și va sunt profund recunoscătoare!”, a transmis pacienta.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente