7.4 C
Județul Gorj
joi, 5 martie 2026

Angajați la Nuclearelectrica, salarii și pensii cumulate de până la 117.000 de lei lunar

La Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), companie de stat responsabilă cu operarea Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, un număr important de angajați ar încasa lunar venituri impresionante, cumulând pensii și salarii care variază între 40.000 și 117.000 de lei net.

Nuclearelectrica. Ce salarii au angajații

Conform G4Media, zeci de astfel de cazuri există în cadrul instituției, inclusiv situații în care soț și soție beneficiază de aceste sume. Recent, o modificare a Contractului Colectiv de Muncă ar fi permis reangajarea fără concurs a pensionarilor, aceștia putând încasa simultan pensia și salariul.

În topul veniturilor se află directorul general Cosmin Ghiță, care, potrivit unui document oficial, ar fi primit anul trecut un venit brut de 2,29 milioane de lei, compus din salariu de bază și bonusuri pentru performanță.

Mai mulți avertizori de integritate au semnalat, de asemenea, situații controversate din interiorul companiei. Astfel, în 2023, pe durata mandatului fostului director Ovidiu Valentin Nae, a fost angajată fiica acestuia, iar poziția a doua în conducerea tehnică a Centralei de la Cernavodă ar fi fost ocupată de o persoană fără studiile necesare pentru această funcție.

Fiul lui Toni Greblă, pe lista angajaților

De asemenea, printre angajații Nuclearelectrica se numără și unul dintre copiii fostului senator și judecător constituțional Toni Greblă, angajat încă din perioada studenției la o universitate privată. În prezent, acesta încasează lunar un salariu net de peste 27.000 de lei, arată sursa.

Potrivit Biroului de Presă al Nuclearelectrica „cumulul dintre pensie și salariu poate fi realizat indiferent de vârsta pensionarului, cu condiția că acesta să fie apt de muncă”. Referitor la situațiile individuale ale unor angajați, compania a precizat că aceste informații sunt exceptate de la accesul public liber.

Exemple elocvente

Câteva exemple de cumul între salarii și pensii la Societatea Națională Nuclearelectrica, potrivit declarațiilor de avere publicate pe site-ul oficial al companiei:

Gabriel Alexandru Mihăilă, dispecer coordonator la Sucursala Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, a încasat în 2023 salarii de 376.960 lei și pensii de 324.000 lei, cu un venit lunar cumulat de aproximativ 58.413 lei net. S-a pensionat definitiv în octombrie 2024.

Aurel Țucu, dispecer coordonator la aceeași sucursală, a primit în 2023 salarii de 356.885 lei și pensii de 302.400 lei, cu un venit lunar cumulat de 54.940 lei net. În 2024, pentru primele 7 luni, a încasat salarii de 179.334 lei și pensii de 302.400 lei, venitul lunar mediu fiind de circa 40.144 lei net. Acesta s-a pensionat în 2023, beneficiind de prevederile vechii legi a pensiilor, iar în iunie 2024 a fost reangajat.

Daniela Maria Costea, inginer-șef la Sucursala Fabrica de Combustibil Nuclear din Pitești, a avut în 2024 salarii totale de 376.006 lei și pensii de 268.000 lei, ceea ce reprezintă un venit lunar combinat de 56.667 lei net.

Alte cazuri

Nicușor Dascălu, dispecer șef tură la Sucursala Centralei de la Cernavodă, a primit în 2023 salarii de 290.000 lei și pensii de 230.000 lei, cu un venit lunar cumulat de 43.333 lei net. Acesta s-a pensionat definitiv în decembrie 2024.

Marian Negoiescu, inginer-șef la Sucursala Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, a încasat în 2023 salarii în valoare totală de 583.924 lei, iar pensii în cuantum de 50.397 lei (pilonul 1) și 56.176 lei (pilonul 3 facultativ), însumând un venit lunar net de 57.541 lei.

Un avertizor de integritate susține că actualul director al Centralei, Romeo Urjan, a fost reangajat după ce a atins vârsta legală de pensionare de 65 de ani, pe 11 mai 2025.

„Acesta a fost cel care a avizat cererile de reangajare ale tuturor subordonaților/angajaților. De asemenea, fostul director al CNE Cernavodă (2020-2024) și actualul Director de Securitate Nucleară al Nuclearelectrica la București, Valentin-Ovidiu Nae, beneficiază atât de pensie, cât și de salariul de director (…)”, arată acesta.

Salarii generoase la Nuclearelectrica. Cine beneficiază de avantaje

Conform declarației de avere depuse pe 29 mai 2025, Valentin-Ovidiu Nae a încasat în total 968.905 lei din salarii, ceea ce înseamnă aproximativ 80.742 lei net pe lună. În paralel, pensia sa a fost de 439.612 lei pe parcursul anului, adică aproape 36.634 lei net lunar. Astfel, venitul său lunar cumulat din salariu și pensie a ajuns la 117.376 lei net.

Și soția sa, Rodica Nae, angajată tot la Centrala Nucleară, beneficiază de același tip de cumul salariu-pensie. Conform celei mai recente declarații, aceasta a primit în 2024 o sumă lunară de 28.228 lei net, din ambele surse. Împreună, familia Nae a avut un venit net lunar de aproximativ 145.604 lei (echivalentul a circa 30.000 de euro) din pensii și salarii.

În cazul actualului director al Centralei de la Cernavodă, Romeo Urjan, acesta a câștigat în 2024 un salariu total de 584.671 lei, adică în jur de 48.722 lei net pe lună. Urjan urmează să înceapă să primească pensia în acest an.

„Noi aducem profit penru țară, nu suntem ca alte societăți de care se discută acum. Să punem în balanță acest lucru. În ceea ce mă privește, consider că nu am încălcat nici o lege”, a spus Urjan.

Decizii favorabile pentru pensionari

Un avertizor de integritate de la Nuclearelectrica a dezvăluit că o modificare adusă Contractului Colectiv de Muncă, aprobată de conducerea companiei, a permis anumitor angajați să beneficieze de condiții speciale, în contextul intrării în vigoare a noii legi a pensiilor la 1 septembrie 2024.

Noua legislație a eliminat reducerile de vârstă pentru pensionarea anticipată a angajaților care lucrează în condiții deosebite, cum este cazul celor de la Centrala de la Cernavodă. Astfel, mulți angajați care sub vechea lege ar fi fost eligibili pentru pensionare – în special persoanele cu vârste între 51 și 58-60 de ani – s-au pensionat înainte de 1 septembrie 2024, dar și-au suspendat temporar pensiile și au rămas în continuare angajați.

Ulterior, aceștia au acceptat pensionarea definitivă și ar fi fost reangajați fără concurs, după o modificare specială a Contractului Colectiv de Muncă gestionată de liderul sindicatului, Dorel Baranga, el însuși pensionar și reangajat, mai arată sursa.

Unele posturi ar fi fost rezervate

Deși oficial unele posturi au fost scoase la concurs, acestea păreau destinate exclusiv pensionarilor reangajați. Spre exemplu, un tânăr de 24 de ani a participat la un astfel de concurs, însă a fost respins în favoarea unui pensionar.

Această practică contrazice afirmațiile oficiale ale companiei, care susține că reangajează pensionarii pentru a-i mentora pe tineri.

Un alt avertizor a explicat că pensionarii reangajați primesc salariul integral, fără ajustări, folosindu-se adesea drept justificare „securitatea nucleară”.

Totuși, în numeroase cazuri, persoanele reangajate nu au atribuții operaționale sau de siguranță nucleare, ci activează în structuri suport precum resurse umane sau administrație.

Efectele acestui mecanism

Această situație generează probleme majore:

  • Împiedică promovarea angajaților corecți;
  • Creează o inechitate evidentă în rândul personalului;
  • Încarcă bugetul public prin plata simultană a pensiilor și salariilor integrale, uneori cu pensii lunare între
  • 9.000 și 30.000 lei, fără nicio reducere.

Într-un context de deficit bugetar, această practică este considerată inechitabilă. Mai mult, toți angajații Centralei de la Cernavodă beneficiază de condiții de muncă deosebite, chiar și cei care nu activează în zona cu risc radiologic, cum ar fi personalul administrativ, economic, de resurse umane sau contabilitate, chiar dacă își desfășoară activitatea exclusiv la birou, în clădiri administrative.

Pensionarii, regim preferențial?

Același avertizor a scos în evidență drepturi suplimentare acordate angajaților pensionați, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă al SNN. Astfel, salariații care se pensionează primesc la încetarea activității un „ajutor social”, acordat o singură dată, al cărui cuantum depinde de vechimea neîntreruptă în Sistemul Energetic: între 10 și 25 de ani – echivalentul a două salarii de bază, iar pentru cei cu peste 25 de ani vechime – trei salarii de bază.

De asemenea, persoanele cu cel puțin 10 ani de vechime cumulată în companie la momentul pensionării beneficiază de un „ajutor de pensionare pentru cota de energie electrică”, în valoare brută de 8.500 lei pe perioada de valabilitate a acestui beneficiu.

Ca urmare, toți pensionarii care au fost reangajați la Nuclearelectrica ar fi primit ambele facilități: majoritatea (peste 90%) au încasat trei salarii de bază ca ajutor social și, totodată, cota de energie menționată.

Poziția SNN

În ceea ce privește poziția oficială, Biroul de Presă al SNN a transmis că „legislația pensiilor și celorlalte drepturi de asigurări sociale (Legea 263/2010, respectiv Legea 360/2023 pe care le menționați în întrebările dvs., dar nu numai) reprezintă norme legale imperative, de drept public, privind sistemul public de pensii. Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legilor aplicabile, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Angajatorii (cum este și cazul S.N. Nuclearelectrica S.A.) nu au nici atribuții, nici competențe legate de stabilire a drepturilor de asigurări sociale ale unui salariat”.

Conform reprezentanților companiei, „Casa Naţionala de Pensii Publice este instituția care, conform legii, administrează sistemului public de pensii și stabilește și aplica reglementările în materie de pensii și alte drepturi de asigurări sociale de care beneficiază cetățenii români care au avut calitatea de salariat.”

Detalii despre cumulul pensiei cu salariul

Instituția a precizat că dreptul de a cumula pensia cu salariul este reglementat prin dispoziții legale și reprezintă un beneficiu garantat persoanelor, nefiind nevoie ca această posibilitate să fie inclusă în mod expres într-un Contract Colectiv de Muncă. (…)

„Posibilitatea cumulării pensiei cu salariul este o chestiune ce ține de dispozițiile imperative ale legii, este un drept recunoscut prin lege în beneficiul persoanelor, nefiind, așadar, necesară nicio prevedere în acest sens care să fie reglementată printr-un Contract Colectiv de Muncă”, arată aceștia.

Referitor la recrutarea personalului în cadrul Nuclearelectrica, Biroul de Presă a afirmat că angajările se realizează exclusiv pe posturile disponibile, respectând atât procedurile interne în vigoare, cât și prevederile Contractului Colectiv de Muncă, precum și Normele fundamentale de securitate nucleară pentru instalațiile nucleare, stabilite de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

„Accesul persoanelor care au calitatea de pensionar la posturile vacante nu este îngrădit și nu reprezintă un criteriu de departajare”, mai explică SNN.

Câți angajați au ieșit la pensie

Conform aceleiași surse, în perioada 2023–2025, la Centrala Nucleară de la Cernavodă s-au înregistrat următoarele pensionări: 96 persoane în 2023, 82 în 2024 și 76 în 2025.

Instituția a subliniat că, în anumite situații clar specificate în Contractul Colectiv de Muncă al S.N. Nuclearelectrica S.A., angajarea poate avea loc fără organizarea unui concurs, și anume pentru personalul care are experiență dovedită în activități cu impact asupra securității nucleare sau care deține competențe esențiale, greu de găsit pe piața muncii.

De asemenea, pozițiile care influențează securitatea nucleară nu sunt limitate doar la cele tehnice din cadrul organizației. Există numeroase roluri non-tehnice care, prin natura activității lor, pot afecta securitatea nucleară, iar criteriile de ocupare a acestor posturi sunt strict reglementate de organismul de supraveghere.

„Funcțiile cu impact asupra securității nucleare nu sunt reprezentate doar de pozițiile cu caracter tehnic din cadrul organizației. Există numeroase alte funcții, non-tehnice, care, prin specificul activității desfășurate, pot influenta securitatea nucleară iar cerințele de ocupare a acestor poziții sunt strict precizate de către organismul de reglementare”, mai arată sursa.

De asemenea, instituția a adăugat că „nivelul ridicat de complexitate și caracterul unic al activității ce decurge din specificul domeniului nostru de activitate, reglementările stricte provenite din nevoia de a asigura securitatea nucleară, numărul, anvergura și importanța proiectelor strategice de investiții, contextul deficitului de competențe specializate în domeniul nuclear la nivel național și mondial, precum și cerințele de bune practici ale organismelor internaționale din domeniu care ne auditează, ne obligă la menținerea unui echilibru strict între retenția specialiștilor cu experiență și formarea unei noi generații, cu accent pe transferul de cunostinte.”

Sursa : evz.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente