18.9 C
Județul Gorj
marți, 15 iulie 2025

Tineri arestați în Polonia după ce au plănuit un atac terorist. „Erau fascinaţi de ideologia care răspândeşte terorismul”

Autorităţile poloneze au arestat trei tineri de 19 ani suspectați că plănuiau un atac terorist, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Jacek Dobrzynski, relatează Reuters.

„Se pare că erau fascinaţi de ideologia care răspândeşte terorismul, de aceşti criminali în serie care, la fel ca în cazul Norvegiei, au ucis câteva zeci de persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Jacek Dobrzynski.

„Se pare că au încercat să facă ceva similar aici, în ţara noastră”, a adăugat el.

În cel mai grav atentat comis pe timp de pace în Norvegia, Anders Breivik, un neonazist anti-musulman, a ucis 77 de persoane în 2011. Mai întâi a ucis opt persoane cu o maşină-capcană la Oslo, apoi a împuşcat mortal 69 de persoane, majoritatea adolescenţi, într-o tabără de tineret a Partidului Laburist de pe insula Utoeya.

Dobrzynski a refuzat să comenteze informaţiile apărute în presa locală conform cărora planul celor trei suspecţi era să atace o şcoală din oraşul Olsztyn, în nordul Poloniei.

Dobrzynski a anunţat mai devreme pe reţeaua X că suspecţii au adunat informaţii despre mânuirea armelor de foc, poziţii de tragere şi operaţiuni de luptă în zone deschise şi în interior. Ei au mers la poligoane de tragere şi au efectuat antrenamente militare şi tactice, a arătat ancheta autorităţilor efectuată în oraşul Olsztyn.

Polonia nu s-a confruntat cu un atac terorist în istoria sa modernă, spre deosebire de alte ţări din Europa.

Decizia de a-i pune sub acuzare pe cei trei bărbaţi în Polonia survine în momentul în care Austria deplânge cele 10 victime ale unui tânăr de 21 de ani care a comis un atac armat la fosta sa şcoală din oraşul Graz, cel mai grav atac din istoria modernă a acestei ţări. Atacatorul, al cărui motiv rămâne neclar, s-a sinucis.

Sursa : stirileprotv.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente