0.2 C
Județul Gorj
luni, 16 februarie 2026

Cetățenii din 12 țări nu vor mai putea intra în SUA de luni

Ordinul lui Donald Trump de a interzice cetățenilor din 12 țări să intre în Statele Unite intră în vigoare luni după miezul nopții (04:01 GMT), măsura fiind luată de președintele american pentru a proteja țara de „teroriștii străini”, transmite Reuters.

Lista țărilor afectate de această interdicție de călătorie este: Afganistan, Myanmar, Ciad, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Haiti, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen.

Intrarea persoanelor din alte șapte țări – Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan și Venezuela – va fi parțial restricționată.

Țările cu prezență teroristă la scară largă, pe lista interdicțiilor

Trump a declarat că țările supuse celor mai severe restricții au fost identificate ca adăpostind „o prezență teroristă la scară largă”, necooperând în materie de securitate a vizelor, fiind incapabile să verifice identitatea călătorilor, precum și având o evidență inadecvată a antecedentelor penale, plus rate ridicate de depășire a duratei de ședere în Statele Unite.

El a invocat un incident de săptămâna trecută în care un cetățean egiptean a aruncat dispozitive incendiare improvizate într-o mulțime de demonstranți pro-Israel, ca exemplu al motivului pentru care sunt necesare noile restricții, deși Egiptul nu face parte din interdicția de călătorie.

Sursa : gds.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente