4.4 C
Județul Gorj
miercuri, 11 februarie 2026

Pisica-curier: prinsă în timp ce transporta droguri peste gardul închisorii

Gardienii din Costa Rica au interceptat o livrare neobișnuită de droguri către o închisoare, reușind să prindă o pisică în timp ce sărea gardul exterior, noaptea, cu marijuana și alte substanțe interzise lipite de corp.

Felina care transporta peste 230 de grame de marijuana și 67 de grame de cocaină în două pachete, a fost capturată luna aceasta într-o închisoare din cantonul Pococí, a transmis Ministerul Justiției într-un comunicat săptămâna trecută, potrivit CBS News.

Ministerul a publicat un videoclip în care un gardian se cațără pe un gard pentru a prinde pisica.

Ulterior, felina este văzută pe o masă din închisoare, în timp ce gardienii taiau cu grijă pachetele de pe corpul ei mic și extrag drogurile din blană.

„Datorită intervenției rapide (a gardienilor), felina a fost prinsă, iar pachetele au fost îndepărtate, prevenind astfel ca ele să ajungă la deținuți”, a transmis ministerul.

Potrivit BBC, oficialii închisorii au predat pisica Serviciului Național de Sănătate Animală pentru o evaluare.

Unii utilizatori de pe rețelele sociale au făcut haz de incident. „Și câți ani de închisoare va primi pisica?”, a comentat o persoană. Alții și-au exprimat revolta și compasiunea față de animal. „Ce cruzime”, a scris un comentator. „Săraca pisicuță.”

Sursa : stirileprotv.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente