Un român din județul Neamț a început să vândă în România și Germania mașinuțe electrice cu 3 roți aduse din China, arată termene.ro. Dacă la noi prețul pornește undeva de la 7.500 de lei pentru un triciclu și se poate ajunge și la 35.000 de lei pentru o mașinuță electrică Kuba, în Germania prețurile sunt cu mult mai ridicate, apropiindu-se de 6.000 de euro, în funcție de dotările cerute de clienți.
Marian Cătălin Ursache, CEO Agro Nord, compania care importă din China mașinuțele electrice, a declarat pentru Termene.ro că este mulțumit de vânzările din România, chiar dacă este un segment de piață atacat de curând. Anul trecut, vânzările au atins 4 milioane de euro, iar cererea este cam la fel pe cele două piețe – România și Germania- unde Agro Nord este prezentă, cu observația că la nemți prețul este ceva mai mare, dat fiind dotările cerute.
Iar dacă vă întrebați cum a ajuns antreprenorul din Neamț să vândă în Germania mopede, trebuie să știți că acest lucru a devenit posibil prin intermediul tot unui român, care deține un parc auto la nemți. A fost destul de simplu, iar autorizațiile au fost obținute repede, mărturisește Ursache, care mizează în continuare pe piața germană.

